Expoziția de sculptură a artistului Kolozsi Tibor

Forţa. Misterul. Poezia Vie a bronzului. Puterea sculpturii lui Tibor Kolozsi este compusă din formele care exercită o presiune, sau se precipită, iată din interior către exterior. Frunţi, chipuri, ochi, nasul, gura, buzele,degete, genunchi, toate caută să împingă spre afară, să creeze o tensiune care, lasă să se ivească forma şi figura. Forţa, fermitatea, limpezimea şi claritatea se precipită spre exterior, creează tensiune, putere şi vitalitate – pumnul strâns, simbol al Puterii şi al Forţei. Figura, însăşi, devine o imagine a singurătăţii, a puterii de a transfigura chipul, mâna, ochii, inima . . .

Kolozsi Tibor [...] face dovada că a înţelege spaţiul nu înseamnă decât a înţelege forma. „Nu poţi înţelege spaţiul fără a fi în stare să înţelegi forma şi ca să înţelegi forma trebuie să înţelegi spaţiul “– pare a spune mereu Tibor. Ca artist el ştie că trebuie să se impună şi să-şi impună ideile creatoare materialului în care lucrează, folosindu-l cu înţelegere şi cu inteligenţă.

În fiecare lucrare a lui Kolozsi Tibor există o amprentă şi o idee pe care o produce propriul lui suflet de sculptor, propria lui muncă artistică şi poezia căreia „alcătuirile” şi „configurările” sale figurale îi răspund din plin. Toate acestea dau spaţiu şi împrumută „acţiune poetică” şi „realitate transfiguratoare” formei. Dacă în modelarea iniţială spaţiul şi forma îşi capătă Puterea şi Forţa din exterior, sculptura, lucrarea turnată în bronz, îşi primeşte Misterul şi Adevărul din interior. În felul acesta sculptura lui Kolozsi Tibor îşi menţine identitatea, puternică şi independentă. Ea transmite un sentiment de (ne)linişte permanent, un sens de a fi din care comoţiile şi anxietăţile existenţei umane sunt eliminate.

Arta, viziunea artistică mai exact spus, a lui Kolozsi Tibor are în ea ceva memorial şi se constituie într-un memento închinat sculpturii înseşi. Lumina, din orice poziţie ar îmbrăţişa-o pe o asemenea sculptură, nu face altceva decât să o flateze. „Natura umană”, omenescul, pe care artistul o inculcă propriilor lucrări ca pe o realitate poetică vie nu este cu nimic mai prejos decât realitatea poetică a naturii care o înconjoară şi căreia sculptura îi împrumută ceva din sufletul ei.

OLIV MIRCEA, critic de artă

http://www.macluj.ro/kolozsi-tibor.html